Definiție
Romanul este o construcție epică în proză de mari dimensiuni, cu acțiune complexă desfășurată pe mai multe planuri, cu intrigi paralele și cu numeroase personaje individualizate.
Trăsăturile caracteristice
Trăsăturile caracteristice ale romanului:
- este o specie a genului epic
- prezența elementelor spațio-temporale
- personajele sunt numeroase
- acțiunea se desfășoară pe mai multe fire narative
- modul de expunere predominant este narațiunea – îmbinându-se adesea cu monologul, dialogul și descrierea
- perspectivă narativă.
Tipologii de roman
Distingem urmatoarele topologii de roman:
- după mediul investigat:
- roman rural
- roman urban
- după modalitatea compozițională abordată:
- roman epistolar
- jurnal
- eseu
- document
- după problematică:
- roman social
- roman psihologic
- roman de aventuri polițiste
- roman istoric
- după tiparul narativ:
- roman doric
- roman ionic
- roman corintic
- după gradul de implicare al naratorului în acțiune:
- roman obiectiv (relatarea se face la pers. a-IIIa)
- roman subiectiv (relatarea se face la pers. I)
- roman tradițional
- roman modern
- roman de creație sau roman de analiză
- roman balzacian.
Romanul doric – presupune o lume omogenă, coerentă, cu eroi energici, cu spirit intreprinzător cu dorință de ascensiune socială sau a parvenirii.
Exemple de romane dorice:
- Ion – de Liviu Rebreanu
- Mara – de Ioan Slavici
- Moromeții – de Marin Preda
- Enigma Otiliei – de George Călinescu, etc
În romanul doric, naratorul este ominiscient, omniprezent, narațiunea se face la persoana a-III-a, iar structura narativă este unitară, simetrică.
Romanul ionic – corespunde conștiinței de sine a romanului, apar dramele personale, contemplația, individualismul, viziune relativă asupra lumii.
Compoziția romanului ionic este modernă tip jurnal, scrisori, articole de ziar, etc.
Exemple de romane ionice:
- Patul lui Procust – Camil Petrescu
- Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război – Camil Petrescu
- Maitrey – de Mircea Eliade, etc.
În romanul ionic, naratorul devine personaj, iar conflictul se mută în conștiința sa. Se scrie la persoana I, se folosește adesea fluxul amintirilor.
Romanul corintic – înfățișează o lume incoerentă, neomogenă în care eroii trăiesc experiențe groaznice, apare ironia, caricatura,masca, parodia.
Exemple de romane corintice:
- Întâmplări din realitatea imediată- Max Bleher
- Creanga de aur- de Mihail Sadoveanu
- Cartea Milionarului- St, Bănulescu, etc.
În romanul corintic se scrie la persoana I sau persoana a-III-a, sentimentele sunt spuse direct de către personajul-narator.
Romanul obiectiv – este specific realismului, naratorul este omniscient și omniprezent, narațiunea se face la pers. a-III-a, acțiunea este liniară, viziunea „dindărăt„,obiectivă.
Romanul subiectiv – narațiunea se face la persoana I, focalizarea este internă.
Romanul social – oferă informații despre moravurile unei societăți , despre fluxul acesteia, surprinde viața unei comunități în cele mai mici detalii.
Romanul psihologic – este axat pe stările sufletești ale eroului. Analiza psihologică, memoria și introspecția sunt caracteristicile esențiale ale acestui roman.
Romanul balzacian – este inspirat din operele lui Honore de Balzac, naratorul este obiectiv și narațiunea se face la pers. a-III-a, dar nu este complet impersonal. Caracteristicile acestuia sunt atenția pentru detalii, utilizează ca teme aspecte ale societății, și întâlnim prezența tipologiilor.